19 decembrie 2015

Scolastica - evul mediu


Cand auzi prima data cuvantul "scolastic" te gandesti ca provine de la cuvantul "scoala". Chiar asa si este, doar ca cu totul alt inteles. "Scolastica" provine de la cuvantul latin "schola", semnificand o miscare a filosofiei si teologiei din evul mediu de a explica din punct de vedere rational fenomenele supranaturale.
Interesul principal al scolasticilor era de a explica fenomele deja petrecute, nu de a descoperi unele noi. Acesti aveau un mod abstract, din punctul meu de vedere, de a analiza aceste fenomene. In sensul ca: daca concluziile (ratiunie vs divinitate) erau contradictorii, ori era o ratiune gresita, ori se acorda prioritate divinitatii. Acest lucru este principala diferenta intre aceasta perioada si cea a renasterii.
In momentul in care scolastica ajunge la un prag de dezvoltare ampla, reprezentantii ei reusesc formarea unui echilibru intre ratiune si credinta, sau reusesc sa puna ratiunea intr-un punct aproape mort.
Este foarte interesant faptul ca, desi reprezentantii ei erau profesori ai unei universitati medievale si se bazau pe scrierile vechilor filozofi precum Aristotel, dezbaterile dintre ei devin un dialog public, iar fiecare dintre profesori era obligat o data pe an sa sustina o discutie pe o anumita tema in fata intregului grup profesoral si a studentilor si sa raspunda la intrebarile critice. Acest lucru ajunge in secolul 18 la un nivel mult mai dezvoltat, continutul temelor ajunge in defavoarea subtilitatilor si nuantelor formale.


Nu trebuie sa uitam perioada in care se localizeaza curentul, si anume evul medie, perioada dintre antichitate si epoca moderna. Facand referire strict la viata din perioada respectiva, putem vorbii despre invazii si crestinism.
Invaziile au fost considerate un fapt negativ de nivelare in jos a civilizatiei , atat prin calitatea vietii cat si prin modificarile de ordin economic, readucand in prim plan economia centralizat-agricola in detrimentul celei urbane care era mestesugareasca si de schimb.
Pe fundalul unei vieti cotidiene, foarte dificile, biserica a fost institutia care a salvat mostenirea culturala a antichitatii avand sursele materiale si intitutionale pentru a face acest lucru.