In
politologia intitulata “Istoria intelectuala a liberalismului”, autorul Pierre
Manent prezinta marile momente ale istoriei liberalismului ghidandu-se din
principalele opere ale filozofiei politice, iesind foarte rar din pozitia de
narator. Voi pune accentul pe analiza celui de-al saselea capitolul al cartii,
numit:”Rousseau critic al liberalismului”.
Titlul
capitolului nu este unul semnificativ, asa cum afirma si autorul: “pare absolut
arbitrar sa il prezinti pe Rousseau drept critic al liberalismului”, tinta
indignarii sale este ordinea sociala si politica din perioada sa, insa nici nu
il putem caracteriza ca un promulgator al liberalismului. In ochii lui
Rousseau, tara nu se mai caracterizeaza prin monarhie absoluta, ci prin
inegalitate, aceasta devenind spiritul societatii. Oamenii se privesc si se
compara reciproc, acest lucru a dus la degradarea naturii umane. Omul, asa cum
relateaza autorul, a ajuns un individ solitar, interesat in special de propria
sa persoana, “el nu asculta decat de el insusi”. In societatea moderna,
“compararea” este principala problema, datorita ei omul nu va putea atinge
nivelul maxim al fericirii, deoarece intotdeauna va exista cineva care va fi
“mai bogat” sau “mai frumos” sau “mai inteligent”. Rousseau este constient ca
aceasta problema nu este doar in Franta, ci persista in orice societate
moderna, omul a uitat sa fie “un cetatean” , el este “un burghez”. Diferenta
intre popoare este insa semnificativa, in antiteza cu burghezii francezi, care
au devenit direct burghezi sub protectia monarhiei absolute, burghezii englezi
au fost prima data cetateni, confrantandu-se cu probleme zilnice ale unui
cetatean. Autorul Pierre Manent nu uita sa mentioneze aprecierea pe care
Rousseau o are pentru libertatea antica, dandu-le ca exemple pe Sparta si Roma.
In societatile respective omul punea interesul cetatii dincolo propriile
interese reusind sa isi gaseasca fericirea:”el nu era divizat, era una, si
pentru ca era una, era in acelas timp fericit”. Ccomparand acesti oameni cu
burghezul societatii moderne, reusim sa scoatem la iveala caracterul dizgratios
al acestuia.
Manent
atrage atentia printr-un scurt moment de falsa indoiala, in ceea ce priveste
inlocuitorul liberalismului din punctul de vedere al lui Rousseau. Desi acesta
a dat impresia ca cetatea antica, sau o societate politica bazata pe ideile
sale, este un bun inlocuitor al liberalismului, de fapt insusi Rousseau admite
ca aceasta nu ar mai fi dorita. Acesta admite ca este necesara revenirea la
“omul anterior”, cel solitar devenind doar un animal cu abilitati de
“perfectibilitate”. Autorul incheie capitolul amintind ca noua societate este
efectiv “mai egala decat cea veche”.
In alta
ordine de idei, autorul Pierre Manent reuseste cu ajutorul lui Rousseau sa
evidentieze adevaratele problemele ale unei societati sub influenta
liberalismului. Asa cum afirma si Rousseau, poate nu monarhia este cheia spre
rezolvarea problemelor si deschiderea drumului catre fericire, insa se
dovedeste in practica ca la baza liberalismului sta inegalitatea, nu
libertatea. Cu alte cuvinte, pentru ca eu sa fiu fericit intr-o mare masura,
trebuie ca altul sa fie nefericit. Nu putem vorbi despre libertate ca baza a
liberalismului, deoarece in permanenta exista aceasta dorinta de inavutire, de
a avea mai mult decat in prezent. Totul pleaca de la conceptul comparatiei, asa
cum sustinea si Rousseau, concept care nu exista in cetatea antica, din simplul
fapt ca fiecare cetatean isi stia foarte bine statutul, avand posibilitati
minime de evolutie. Aceasta este partea buna a liberalismului, partea pe care
autorul nu a remarcat-o, si-anume posibilitatea permanenta de evolutie.
Comparativ cu societatea antica invocata de Rousseau, societatea moderna ofera
oricarui cetatean drepturi egale intr-o mare masura. Sunt de acord ca
solidaritatea omului modern si dorinta sa de conservare permanenta nu duc la
fericire, dar nici iluzia sa nu poate fi sustinuta. De aceea acest sentiment
este unul subiectiv, care variaza de la un individ la altul.
Din punctul
meu de vedere, adevarata problema cu care se confrunta societatea moderna este
numarul limitat de resurse, naturale si financiare. Daca resursele ar fi
nelimitate, toate aceste probleme, inclusiv cele enuntate si argumentate de
Manent, si-ar gasi rezolvarea. Acest fapt ar putea ajuta la realizarea dorintei
lui Rousseau in ceea ce priveste revenirea la originea naturii umane. Insa,
posibilitatea ca resursele sa fie nelimitate ramane doar un vis frumos,
imposibil de realizat.
In concluzie, ma enumar printre sustinatorii
ideilor lui Rousseau. Tinand cont de faptul ca acesta nu a reusit sa gaseasca
un inlocuitor al liberalismului care sa fie dorit de societatea moderna, cea
mai buna solutie ar putea fi perfectionarea sa, sau cel putin incercarea
evolutiei in timp a acestuia.
